articol recuperat si postat pe arduinotehniq.com in 01.2016
data initiere articol: 06.2008
Urmarea unei cereri pe forumul electronistilor, http://www.elforum.ro/, am cautat pe internet si am gasit datasheet-ul integratului specializat TDA 3810
Cautand si prin cartile din biblioteca, in cartea Electronica peste tot avand ca autor pe dl. I.C. Boghitoiu
(articolul complet: pag. 176-177 si pag.178-179),
am dat de urmatoarea schema:
Dupa cum se constata, defazajul semnalului de iesire este functie de frecventa:
Puteti descarca cablajul 1:1 in format pdf.
Bazandu-ne pe acelasi principiu, putem realiza acest modul folosind un TL074, care contine 4 operationale JFET:
Puteti descarca cablajul cablajul 1:1 in format pdf.
PS: acest montaj se poate folosi si la un televizor bifonic pentru creerea efectului de spatial....
completare in 07.06.2011:
Articolul original, din cartea "Electronica peste tot", scrisa de dl.
I.C. Boghitoiu, aparuta in Colectia Cristal la Editura Albatros, in 1985:
Pentru a trece o imprimare stereo intr-o imprimare mono este destul de simplu,
procedeul constand in unirea din punct de vedere electric a iesirii
preamplificatoarelor din lantul stereo. Semnalul astfel compus poate fi introdus
in lantul de imprimare mono, el pastrand toate calitatile celor doua canale
insumate. Mai dificila este insa trecerea de la semnalul mono la semnalul stereo.
Aceasta situate o intalnim atunci cand vrem sa imprimam sau sa sonorizam in
stereo un disc vechi sau o caseta care este imprimata mono. Uneori pentru a
rezolva rapid aceasta problema se unesc intre ele intrarile canalelor stereo si
pe aceasta intrare comuna se aplica semnalul mono in cauza.
Semnalul astfel prelucrat va fi acelasi atat in difuzorul din stanga, cat si in
difuzorul din dreapta. Pentru a se obtine totusi o diferentiere intre semnalul
reprodus de canalul din dreapta fata de canalul din stanga, atunci cand plecam
de la un semnal mono, au fost concepute o serie de scheme electronice, care
practic realizeaza o pseudostereofonie, dar care este totusi utila, agreabila,
mai ales atunci cand este vorba de un disc valoros. O astfel de schema este
prezentata in figura (..). Este vorba de un adaptor care practic se va intercala
intre iesirea unui picup mono cu amplificator sau iesirea unui magnetofon
(casetofon) mono si intrarea stereofonica a unui amplificator. In literatura de
specialitate aceasta schema este cunoscuta sub numele de montaj Dipton si din
rezultatele pe care le ofera, se pare ca se numara printre schemele cele mai
avantajoase.
Schema care are o intrare mono si doua iesiri, una pentru canalul din stanga si
alta pentru canalul din dreapta, este compusa din trei tranzistoare, alimentate
de la o sursa de 12V. Semnalul monofonic necesar a fi aplicat la intrare trebuie
sa aiba o valoare cuprinsa intre 0,7V si 1V. Urmarind schema se observa ca
semnalul pentru unul din canale, in cazul schemei de fata canalul din dreapta,
este identic cu semnalul mono, el trecand direct de la borna de intrare catre
borna de iesire destinata canalului din dreapta. In schimb pentru canalul din
stanga semnalul este prelucrat, fiind introdus in montajul electronic care
produce o defazare in frecventa a semnalului monofonic cuplat la intrare.
Practic, pentru semnale avand frecvente pana la 500Hz, schema nu introduce
defazari importante, dar pe masura cresterii frecventei, defazarea creste repede,
obtinandu-se pentru frecvente in jur de 5kHz o rotire a fazei cu 1800.
Efectul sonor obtinut prin folosirea acestui procedeu consta intr-o redare
spatiala a semnalului, redare care este dificil de constatat ca este datorata
unui artificiu.
Cu difuzoarele lantului stereo amplasate corespunzator, montajul Dipton, asigura
redarea frecventelor joase in zona centrala cuprinsa intre cele doua incinte
acustice, in timp ce frecventele inalte au o prezenta spatiala, creand senzatia
de relief sonor. Cuplarea semnalului monofonic la adaptorul Dipton se face prin
intermediul unui cablu ecranat, terminat la capete cu mufe de joasa frecventa.
Primul etaj al schemei reprezinta un repetor pe emitor, ceea ce asigura o impedanta
mare de intrare. Acest etaj care nu amplifica semnalul este realizat cu un
tranzistor de joasa frecventa tip BC108 sau BC109. Polarizarea bazei este obtinuta
prin rezistorul R1, iar semnalul de intrare este aplicat prin capacitorul C1.
Din T1 semnalul este luat direct si dus in baza tranzistorului T2, care prin R3
primeste si tensiunea de polarizare necesara. Tranzistorul T2 montat ca defazor
este caracterizat prin aceea ca tensiunile obtinute la bornele celor doua
rezistoare R4 si R5 sunt identice, dar defazate intre ele cu 1800.
Practic semnalul cules la bornele rezistorului R5 este in faza cu tensiunea
aplicata pe baza acestuia si in faza si cu semnalul aplicat la intrare, deoarece
T1 montat ca repetor nu inverseaza faza. Semnalul cules de la bornele lui R4 si
care este defazat cu 1800 de semnalul cules de la bornele lui R5, este
introdus prin P1 la baza celui de al treilea tranzistor T3.
Tot la baza lui T3 este cuplat prin C3 si semnalul nefazat.
In acest punct, semnalul nedefazat si semnalul defazat se insumeaza vectorial,
tranzistorul T3 amplificand rezultanta acestora.
Din schema se observa ca frecventele joase ale semnalului nedefazat care patrund
prin C3 sunt atenuate de acest capacitor, ele ajungand impreuna cu frecventele
inalte - prin potentiometrul P1 - pe baza lui T3.
In T3 are loc o noua defazare, ceea ce face ca la iesire sa se obtina pentru
aceasta parte a spectrului un semnal in faza cu semnalul de la intrare. Pe masura
ce frecventa creste, reactanta capacitorului C3 scade, permitand patrunderea in
baza lui T3 a semnalului nedefazat.
Trecand prin T3, semnalul isi schimba faza, ceea ce permite ca pe canalul din
stanga sa treaca semnalele cu faza diferita fata de cele care patrund direct
pentru canalul din dreapta. Existenta potentiometrului P1 in circuitul
semnalului care sufera prima defazare permite obtinerea unui dozaj in ceea ce
priveste redarea frecventelor joase, respectiv a pragului de aparitie a
semnalului defazat.
Acest ultim tranzistor, T3, nu amplifica decat in mica masura semnalul primit la
intrare, deoarece este necesar ca semnalele de iesire pentru cele doua cai stereo
sa coexiste pe cat posibil cu acelasi nivel de tensiune. Pentru acest motiV, in
emitorul lui T3 este montat rezistorul R8, care introduce o reactie negativa
puternica. Montajul va fi realizat cat mai compact, pe o placuta de steclotextolit
placat si va fi ecranat intr-o cutie confectionata din tabla de aluminiu.
Ideal este ca montajul sa faca parte din structura preamplificatorului pe care
intentionam sa-l construim, urmand ca introducerea acestuia in circuit sa se faca
prin intermediul unui comutator simplu. Tranzistoarele folosite trebuie sa aibe
un factor de amplificare de minim 50, iar curentul de fuga al capacitoarelor
electrolitice trebuie atent verificat spre a nu planta in montaj componente
defecte.
Verificarca montajului se poate face fie cu un oscilograf cu doua spoturi, cu care
ocazie se poate efectua si o etalonare in frecventa a potentiometrului P1, fie
prin auditie directa, in care caz se stabilesc pozitiile dorite pentru P1. In
ambele cazuri la intrarea in adaptor se va intoduce un semnal audio obtinut de
la un generator de joasa frecventa.